STAREA DE ALERTĂ în România a fost prelungită oficial! Masca revine! Ce RESTRICȚII s-au impus - DOCUMENT

STAREA DE ALERTĂ în România a fost prelungită oficial! Masca revine! Ce RESTRICȚII s-au impus - DOCUMENT
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 5 ianuarie 2022, Hotărârea numărul 1 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Se reintroduce masca în spațiile deschise.
”Se propune menţinerea obligativităţii purtării a măştii de protecţie doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise şi deschise, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne. 6. Se exceptează de la măsura prevăzută la pct. 5, următoarele categorii de persoane: a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani; b) persoanele care sunt singure în birou; c) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; d) reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; e) vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare din celelalte persoane din public; f) persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activităţi sportive”, se arată în hotărârea adoptatăî miercuri de CNSU.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)