Sute de șoferi au fost amendați pentru că vorbeau la telefon în trafic

tel
Aproape 350 de sancţiuni contravenţionale au aplicat poliţiştii rutieri, conducătorilor auto care au fost depistaţi vorbind la telefonul mobil, în timpul mersului.
În primele trei luni ale acestui an, poliţiştii rutieri au aplicat 341 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care au fost depistaţi vorbind la telefonul mobil, în timpul mersului, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Poliţiei Sălaj.Această faptă contravenţională este prevăzută în clasa I de sancţiuni şi se sancţionează cu 2-3 puncte amendă şi 2 puncte penalizare, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Şoferii care vorbesc la telefonul mobil în timp ce conduc nu observă peste 50 la sută din ce întâmplă în jur şi au o probabilitate mare să fie implicaţi într-un accident. "Dacă trebuie să vorbeşti la telefon, trage pe dreapta sau opreşte într-o parcare. Foloseşte sisteme tip hands-free dacă chiar trebuie să vorbeşti la telefon şi nu poţi opri undeva în siguranţă! Nu tasta când conduci! Lasă mesajele sau verificarea contului de Facebook, Instagram sau alte aplicaţii pentru altă dată! Studiază dinainte traseul pe care vrei să mergi. Dacă foloseşti un sistem de navigare/GPS, programează-l înainte de a porni la drum şi foloseşte setările audio pentru indicaţii, ca să eviţi să te uiţi la ecran pentru instrucţiuni", recomandă oamenii legii.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:47 - Europa, lovită de un dom de căldură extremă: maxime de aproape 40 de grade în luna mai
- 12:17 - Schimbări majore la carnea de porc din magazine: autoritățile vor trasabilitate completă, de la naștere până la raft
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News














