TREI BĂRBAȚI AU INTRODUS ÎN ROMÂNIA ZECI DE KILOGRAME DE CANABIS PRIN CURIERAT. MIROSUL DROGURILOR, MASCAT CU CAFEA

TREI BĂRBAȚI AU INTRODUS ÎN ROMÂNIA ZECI DE KILOGRAME DE CANABIS PRIN CURIERAT. MIROSUL DROGURILOR, MASCAT CU CAFEA
Trei bărbați, cu vârste între 27 și 37 de ani, sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc în formă continuată, după ce au introdus ilegal în România aproape 50 de kilograme de canabis, livrate printr-o firmă de curierat din Spania către municipiul Galați.
Trei bărbați, cu vârste între 27 și 37 de ani, sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc în formă continuată, după ce au introdus ilegal în România aproape 50 de kilograme de canabis, livrate printr-o firmă de curierat din Spania către municipiul Galați.
Potrivit DIICOT Galați și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, drogurile au fost expediate în patru tranșe, din ianuarie până în iunie 2025, fiind ascunse în colete adresate unuia dintre suspecți.
Troler cu droguri, depistat într-o autoutilitară de curierat
Pe 18 iunie, în parcarea unui hypermarket din Bușteni, Prahova, polițiștii au identificat o autoutilitară de curierat în care se afla un troler închis și sigilat. În interiorul acestuia au descoperit 40 de pungi vidate din plastic, conținând aproximativ 12 kilograme de canabis.
Pentru a evita depistarea, traficanții au presărat cafea peste pungi, încercând astfel să mascheze mirosul specific al drogului.
Captura finală: flagrant delict la firma de curierat
A doua zi, pe 19 iunie, destinatarul s-a prezentat la sediul firmei de curierat din Galați pentru a ridica pachetul. A fost prins în flagrant delict, imediat după ieșirea din incintă.
Cei doi complici, care îl așteptau în mașina personală, au fost opriți în trafic și reținuți. Toți cei trei bărbați sunt acuzați de introducere în țară fără drept de droguri de risc și trafic de droguri, în formă continuată.
Ancheta continuă sub coordonarea DIICOT, iar suspecții urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










