Un deţinut a încercat să evadeze de sub escorta Poliţiei Sălaj

jaf
Un tânăr de 19 ani a încercat să evadeze din arestul Inspectoratului de Politie Judetean Sălaj. S-a întamplat în dimineaţa zilei de marţi, 26 februarie, puţin după ora 7. Acesta a fost prins, în două minute, după ce s-a tras un foc în aer.
Potrivit datelor IPJ Sălaj, adolescentul de 19 ani era încarcerat în baza unui mandat de arestare preventivă pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, fapte comise în perioada 2018-ianuarie 2019. "La data de 26 februarie 2019, puţin după ora 7, în timpul procedurilor de transfer la Penitenciarul Satu Mare, acesta a fugit de sub escortă, însă a fost prins în 2 minute, de către poliţiştii din cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj", a explicat sursa citată.
Dupa cum au precizat reprezentanţii Poliţiei Sălaj, în timpul activității de urmărire s-au respectat cele două faze ale somaţiei (STAI POLIŢIA! STAI CĂ TRAG!), însă acesta nu a încetat acţiunea, moment în care s-a efectuat un foc de avertisment în plan vertical. Prin folosirea uzului de armă nu au fost rănite persoane.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de evadare.
Citește și:
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News


_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)


