Unul din patru furturi din locuințe are loc din cauza neglijenței proprietarului. Câte astfel de infracțiuni au fost sesizate în Sălaj

furt
În primele luni ale acestui an, au fost sesizate, în județul Sălaj, 149 infracţiuni de furt din locuinţe, majoritatea înregistrate în mediul urban.
Analiza infracţiunilor de furturi din locuinţe evidenţiază o multitudine de moduri de operare utilizate de infractori pentru săvârşirea unor astfel de fapte. De asemenea, din datele analizate rezultă că unul din patru furturi este posibil pe fondul neglijenței proprietarului în a adopta măsuri simple, dar eficiente de autoprotecție, susțin reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.Astfel, Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 12 state din Europa, a lansat, miercuri, 19 iunie, prima Zi europeană de prevenire a furturilor din locuință. "Pentru că furtul din locuință este infracțiune în toate statele europene, autoritățile de aplicare a legii, reunite în cadrul EUCPN și EUROPOL, au lansat, miercuri, 19 iunie 2019, o inițiativă ce are drept scop conștientizarea cetățenilor cu privire la modalităţile prin care își pot proteja locuinţa, pentru a nu deveni victime ale furturilor", au precizat reprezentanții Poliției Sălaj.Campania „Păstrați surprizele doar pentru vacanță!” este finanțată de Fondul de Securitate Internă al Uniunii Europene, iar prin intermediul acesteia, Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN, EUROPOL și alte 12 state, își propune să atragă atenția asupra prevenirii infracțiunilor de furt din locuințe.Astfel, prin activitățile din această zi, la nivel european, specialiștii în prevenirea criminalității recomandă cetățenilor să nu comunice date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Check-in-ul din aeroport aduce like-uri, dar vă face vulnerabil în fața hoților.De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să nu posteze pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţin în casă bunuri de valoare sau că sunt plecați de acasă. Selfie-urile sunt și ele distractive, dar trebuie avut grijă la ce se observă în imagine.
Citește și:
- 21:38 - Dosarele despre OZN-uri, pe masa Casei Albe. Trump vrea transparență, specialiștii cer prudență
- 20:48 - Imagini în premieră din buncărele subterane ale Kievului. De unde a condus Zelenski rezistența Ucrainei
- 19:59 - Vladimir Putin, mesaj dur pentru Ucraina la patru ani de la începerea războiului: „Vor merge până la un punct extrem şi apoi vor regreta”
- 19:03 - Pierderile reale ale armatei ruse, tabu la Moscova. Ce ascunde Kremlinul în spatele codului „Cargo 200”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News
_fa0439aeae.webp)








