Vești îmbucurătoare! Starea militarului din Șimleu Silvaniei, diagnosticat cu limfom Non-Hodgkin, s-a mai îmbunătățit

levente-molnar-780x405
Militarul din Șimleu Silvaniei, Molnar Levente, diagnosticat cu limfom Non-Hodgkin, o formă de cancer al sângelui, a trecut cu bine de primele ședințe cu citostatice. Analizele efectuate au fost negative, astfel nu există pericolul unui transplant.
Noutățile privind starea de sănătate a șimleuanului au fost făcute publice de colegii lui Levente, de la Unitatea Militară din Șimleu Silvaniei, care, de altfel, i-au fost alături chiar de la aflarea teribilei vești. "Vrem să vă aducem la cunoștință câteva detalii referitoare la colegul nostru Molnar Levente. De când a fost diagnosticat a urmat un tratament care a constat în șase ședințe prescrise cu citostatice. După al treilea tratament a urmat o investigație pentru a vedea răspunsul organismului față de boală. Analizele efectuate au fost NEGATIVE, IAR ACEST LUCRU ESTE ÎMBUCURĂTOR. Nu există pericolul unui transplant. Urmează efectuarea celorlalte trei tratamente și o perioadă de recuperare, binențeles evaluări periodice prin investigații medicale de specialitate. Am fost mandatat să aduc la cunoștința opiniei publice, tuturor donatorilor și făcătorilor de bine, alături de mulțumirile noastre sincere. Familia lui Molnar Levente vă mulțumește pentru sprijinul acordat, pentru solidaritate și pentru omenie. Aceasta este o veste îmbucurătoare. Noi, personalul unității din Șimleu vă mulțumim de asemenea și vă asigurăm de sprijinul nostru. În acest sens la sediul unității noastre, în data de 3 aprilie 2019, se va organiza împreună cu Centrul de Transfuzie Sangvină din Zalău o acțiune de donare de sânge pentru persoanele în nevoie. Contravaloarea tichetelor de masă dobândite va fi donată tot persoanelor care au nevoie. Vă mulțumim pentru înțelegere și solidaritate. DUMNEZEU EXISTĂ, ÎN FIECARE DIN NOI", este mesajul, postat pe pagina de socializare, Ionel Mangiurea.Reamintim că tânărul trebuie să meargă în Ungaria, unde face chimioterapie, tratamentul costând 24.000 de lei, lunar. Cei care vor să-l ajute pe Levente pot face donații la Unitatea Militară 01465 Șimleu Silvaniei sau în contul militarului Molnar Levente Adam, deschis la BRD.
Cont lei: RO24BRDE330SV96283943300.
Citește și:
- 05:29 - Piedone, atac frontal la adresa lui Ciprian Ciucu: „Democrația nu se conduce cu întrerupătorul”
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News



_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)

