Weekend plin pentru „Rutieră”. S-a lăsat cu sute de amenzi

amenzi
Poliţiştii rutieri au acţionat, în weekendul ce tocmai s-a încheiat, la nivel judeţean, pentru conștientizarea tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile și consecințele la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație, în scopul adoptării de către aceştia a unor conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.
"Siguranța participanților la trafic reprezintă o prioritate pentru polițiștii rutieri. Viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum, conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, indisciplina pietonală, dar şi depăşirile neregulamentare au fost o prioritate la acest sfârșit de săptămână, pentru polițiștii rutieri", au explicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.Astfel, au fost aplicate 471 de sancțiuni contravenționale, din care 161 pentru încălcarea regimului legal de viteză, patru pentru depășiri neregulamentare, zece pentru nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni, iar diferenţa au constituit alte abateri. Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la suma de 89.400 de lei.De asemenea, în cadrul acțiunii au fost constatate și opt infracțiuni.
Au fost reținute 11 permise de conducere
În perioada de menționată, polițiștii au reținut 11 permise de conducere și au retras trei certificate de înmatriculare. Polițiștii rutieri recomandă, în continuare, conducătorilor auto să respecte toate regulile de circulație, să conducă preventiv și să se asigure de buna funcționare a autovehiculului înainte de a porni la drum, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite.
Citește și:
- 05:29 - Piedone, atac frontal la adresa lui Ciprian Ciucu: „Democrația nu se conduce cu întrerupătorul”
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News



_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)

