Zalău: Rucsac care conținea 10.200 de lei, carduri bancare și documente de identitate, găsit de polițiști și restituit persoanei care l-a pierdut

Zalău: Rucsac care conținea 10.200 de lei, carduri bancare și documente de identitate, găsit de polițiști și restituit persoanei care l-a pierdut
O femeie a luat rucsacul
Rucsac ce conținea 10.200 de lei, carduri bancare și documente de identitate, găsit cu operativitate de polițiștii sălăjeni și restituit persoanei care l-a pierdut.
Joi, 6 aprilie, în jurul orei 12.36, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de către o femeie, din municipiul Zalău, cu privire la faptul că, după ce a luat masa în incinta unui complex comercial din Zalău, și-ar fi uitat un rucsac cu bani în zona de gastronomie a complexului respectiv, iar în momentul când a realizat lipsa acestuia, s-a întors să îl caute, dar nu l-a mai găsit.
Polițiștii s-au mobilizat de îndată, ajungând la fața locului în mai puțin de 5 minute de la sesizarea faptei, iar în urma vizionării imaginilor de pe camerele de supraveghere puse la dispoziție de reprezentanții centrului comercial, au reușit să identifice autoturismul cu care s-ar fi deplasat persoanele bănuite că ar fi găsit și ar fi luat rucsacul pierdut.
Astfel, în jurul orei 13.50, polițiștii din Crasna au depistat și oprit autoturismul în comuna sălăjeană Meseșenii de Jos și au găsit rucsacul declarat pierdut în posesia pasagerilor din autoturism.
Polițiștii au recuperat de la aceștia rucsacul pierdut, care conținea 10.200 de lei, carduri bancare și documente de identitate, restituindu-l ulterior femeii care l-a pierdut.
Astăzi, 11 aprilie, femeia și-a exprimat recunoștința pentru rapiditatea, eficiența și profesionalismul de care polițiștii au dat dovadă în identificare persoanelor, găsirea și restituirea bunului pierdut, printr-o scrisoare de mulțumire, adresată conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
Poliţiştii le reamintesc cetăţenilor că fapta de a nu preda autorităţilor sau celui care l-a pierdut, în termen de 10 zile, un bun găsit constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă.
Sursa: Realitatea de Salaj
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










