Când intră banii pe voucherele de alimente în luna iunie?

Când intră banii pe voucherele de alimente în luna iunie?
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde
Voucherele de alimente ale românilor vor fi încărcate cu bani spre sfârșitul acestei săptămâni, a anunțat ministrul Adrian Câciu. Aproximativ 2,6 milioane de români cu venituri reduse, inclusiv pensionari, beneficiază de această formă de ajutor de stat.
Procesul de încărcare a cardurilor se va desfășura în perioada 14-25 iunie 2024, a mai precizat Câciu.
Voucherele de alimente, încărcate cu bani. Cine sunt beneficiarii
Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:
- persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde. În 2024, sprijinul material va avea o valoare nominală de 250 lei și se vor acorda o dată la 2 luni.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 10:14 - Investițiile în titluri de stat, în declin cu 17% în 2026. Marius Budăi îl critică dur pe Ilie Bolojan
- 08:03 - Ferrari intră în era electrică. A lansat Luce, modelul de peste 500.000 de euro
- 07:58 - Soțul consilierei lui Bolojan critică dur noua lege a salarizării
- 22:54 - 50.000 de români și-au pierdut locurile de muncă în ultimele luni. Guvernul, somat să scadă TVA și impozitul pe muncă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News













