Politica· 2 min citire

Ana Maria Păcuraru: Germania pregătește scut anti-drone după amenințările Rusiei

Publicat7 sept. 2026, 13:52
SursăRealitatea PLUS

Germania își ridică un adevărat scut împotriva sabotajelor rusești. Berlinul pregătește „Cyberdome”, o rețea de senzori și sisteme bazate pe inteligență artificială menită să detecteze și să blocheze atacurile cibernetice. În paralel, își extinde și apărarea împotriva dronelor.

Germania anunță că va construi „Cyberdome”, un scut digital bazat pe o rețea de senzori și inteligență artificială menită să apere țara împotriva atacurilor cyber și a sabotajelor.

Vestea vine la scurt timp după ce Berlinul a acuzat oficial Rusia că se află în spatele atacului cu dronă de la aeroportul din Leipzig. Ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, a numit atacurile hibride rusești "o realitate zilnică", care cel mai probabil va continua să crească, dar a insistat că țara are mijloacele să se apere.

Planul Cyberdome include extinderea capacităților mobile de apărare cu drone ale poliției, cu unități rapid mobilizabile în orașe cheie precum Berlin, München și Hamburg.

Pentru protecția marilor centre de transport, se vorbește și despre intensificarea folosirii recunoașterii faciale pentru identificarea atacurilor precum și despre acordarea drepturilor companiilor de a detecta și de a se apăra activ împotriva dronelor.

Declanșatorul direct este incidentul de la Leipzig, o dronă explozivă cu detonator defect de găsită lângă un avion cargo ucrainean, plus urme a 50 de grame de hexogen, un explozibil militar extrem de puternic.

Aeroportul Leipzig Halle nu este un obiectiv oarecare, este un nod logistic pentru transporturi militare ale armatei germane și ale NATO, bază pentru DHL și pentru Antonov Airlines.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News

Mai multe știri din Politica