Angajatorii care încadrează în muncă şomeri  de peste  45  ani  sau părinți  unici  susţinători  ai  familiilor monoparentale, persoane cu handicap, proaspăt absolvenți, şomeri de lungă durată sau tineri NEETs, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni, primesc lunar o subvenţie de 2.250 de lei. Subvențiile se acordă prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj la solicitarea angajatorilor care încadrează în muncă persoane din categoriile menționate.  Potrivit reprezentanţilor instituţiei precizate, de aceeași subvenție beneficiază și angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru  a  solicita  pensia  anticipată  parţială  sau  de  acordare  a  pensiei  pentru  limită  de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială. Subvenția se acordă lunar, pe perioada angajării,  până la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare. Totodată, AJOFM Sălaj acordă angajatorilor care încheie contracte de ucenicie, în condiţiile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, sprijin financiar în cuantum de 2.250 de lei lunar pentru fiecare contract de ucenicie încheiat. Suma lunară se acordă la cererea angajatorului, proporţional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, pe întreaga perioadă de derulare a contractului. De asemenea, pentru  a  asigura tranziția  absolvenților  de  învăţământ  superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, angajatorii pot organiza programe  de  stagiu pentru absolvenţii  de  învăţământ  superior. Pentru astfel  de  programe  persoanele  juridice  pot primi, la cerere, subvenții de 2.250 de lei/lunar/stagiar pe o perioadă de şase luni. Facilitățile  financiare  destinate  stimulării  încadrării  în  muncă  sunt  susținute  și  prin proiectele  implementate  de  ANOFM  și  cofinanțate  din  Fondul  Social  European  prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Astfel, începând cu data data de 16 aprilie 2019, Compartimentul ”Relaţii cu angajatorii” din cadrul AJOFM Sălaj va prelua documentaţia privind subvenţionarea locurilor de muncă, în limita fondurilor bugetare existente.

Articolul precedentVitezomanii, arşi la buzunare! Câte amenzi au dat poliţiştii sălăjeni
Articolul următorZălăuani, poftiţi la film! Preţul biletului: un leu