În doar șapte zile, în perioada 15-25 iunie, la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Zalău s-au prezentat 619 pacienți care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Conform reprezentanților unității spitalicești, din totalul celor  peste 600 de pacienţi prezenți la UPU Zalău, 299 au fost internați pentru tratament și investigații medicale suplimentare în diferite secții ale spitalului, iar opt persoane au părăsit UPU fără acordul medicului. Cei mai mulți pacienți care s-au prezentat la Urgențe pentru a solicita sprijin medical au fost cu: plăgi, fracturi, traumatisme, entorse și contuzii-118 de cazuri; travaliu declanșat-43 de cazuri; mușcături de căpușe-40 de cazuri;  gastrită, gastroduodenită, enterocolită, gastro-enterocolită-27 de cazuri; hipertensiune arterială-23 de cazuri; colică abdominală-22 de cazuri; mușcături de câine și pisică-șapte cazuri, politraumatism prin accident rutier-trei cazuri și apendicită-două cazuri. Comparativ cu perioada 13-18 iunie, penultima raportare, numărul pacienţilor, care au ajuns la UPU pentru a solicita sprijin medical, a crescut cu 26 de persoane, de la 593 la 619.

Articolul precedentCovid-19 în Sălaj: numărul persoanelor aflate în carantină și în izolare la domiciliu, în scădere
Articolul următorAstăzi la Zalău: lansare de carte în ”Curtea Artiștilor” – ”Bunavestire Delicioasă. Ocolul pandemiei în 33 de cânturi”