Un tânăr de 23 de ani, din județul Sălaj, a fost reținut de polițiști în momentul în care a încercat să intre în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare. Acesta era căutat de oamenii legii întrucât avea de ispășit o pedeapsă de un an de închisoare. 

Potrivit reprezentanților Poliției de Frontieră, tânărul s-a prezentat la punctul de la Urziceni miercuri, 31 iulie, în jurul orei 21.Cu ocazia formalităților de frontieră, colegii noștri au constatat că pe numele acestuia este emis, de către Judecătoria Jibou din județul Sălaj, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea,  începând cu data de 09 iulie 2019”, a precizat sursa citată.

Sălăjeanul are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și o lună pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și amenințare.  Tânărul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Articolul precedentCercetată pentru furt calificat. A intrat în casa unui bărbat de 70 de ani
Articolul următorOierii din Sălaj, în prag de faliment. 0,20 de lei kilogramul de lână