Ieri, 23 septembrie, ora 20:00, polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe strada Stadion, din Zalău, un conducător auto, sub influența substanțelor psihoactive.

Astfel, polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic un autoturism, la volanul căruia a fost identificat, un tânăr, de 21 de ani, din Zalău, care avea un comportament suspect.

Având în vedere suspiciunea că acesta s-ar putea afla sub influența substanțelor psihoactive, polițiștii l-au testat, iar aparatul Drugtest a afișat rezultate pozitive la BZP (benzilpiperazină ) și AMP (amfetamină).

Conducătorului au i-au fost prelevate mostre biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței în organism de substanțe psihoactive.

Reamintim conducătorilor auto faptul că în aceste situații, polițiștii întocmesc dosar penal, iar pedeapsa prevăzută de Codul penal este închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă.

Polițiștii vă recomandă să nu vă urcați la volan sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, deoarece sunteți un pericol în trafic, atât pentru dumneavoastră, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentSindicatul Europol: Certificatele de vaccinare nu pot fi verificate de poliţişti
Articolul următorSălăjeni prinşi de poliţişti după ce au comis mai multe furturi