Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au efectuat ieri o percheziţie domiciliară la locuinţa unui tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, faptă comisă în municipiul Zalău. Cel în cauză a fost reţinut.
La data de 14 iulie, ora 18.37, poliţia a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, de către un bărbat, din municipiul Zalău, despre faptul că, în timp ce se afla pe o alee din spatele blocului, o persoană necunoscută i-a smuls de la gât un lanţ din aur, după care a fugit.
Cercetările efectuate de poliţişti au dus luni, 20 iulie, la identificarea persoanei bănuită de comiterea faptei. Este vorba despre un tânăr de 19 ani, din municipiul Zalău. Din probatoriul administrat s-a stabilit că la momentul comiterii faptei bunul pe care l-a smuls s-a rupt, iar tânărul a fugit cu o parte din acesta.
La domiciliul acestuia a fost efectuată o percheziţie domiciliară, iar prejudiciul a fost recuperat.
În baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţişti, cel în cauză a fost reţinut, luni, 20 iulie. Astăzi va fi prezentat parchetului de pe lângă judecătoria Zalău cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.