Tinerii fermieri, cu vârsta de până în 40 de ani, pot participa la concursul „Tânăr român, fermier european!”. Devenit deja tradițional, concursul este inițiat de europarlamenatrul PPE – PNL ,originar din Sălaj, Daniel Buda cu sprijinul Grupului PPE din cadrul Parlamentului European. ”În calitate de europarlamentar, de membru al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European și de membru al Grupului PPE din PE, îmi face o deosebită plăcere să anunț concursul devenit deja tradițional pentru tineri și anume „Tânăr român, fermier european!”, a precizat europarlamentarul Daniel Buda. Concursul, organizat cu sprijinul Grupului PPE, este dotat cu patru excursii la Parlamentul European de la Bruxelles în perioada 17-18 octombrie 2018, dar cel mai important lucru este faptul că unul dintre proiectele câștigătoare va participa și la Congresul Tinerilor Fermieri desfășurat de Grupul PPE în aceeași perioadă la Bruxelles. Competiţia este deschisă pentru tinerii fermieri sub 40 de ani. Participanţii trebuie să transmită la adresa de e-mail [email protected] o prezentare de maximum două pagini a unui proiect agricol implementat de către ei, însoţit de poze şi/sau un film de prezentare a afacerii proprii din care să reiasă activitatea pe care o desfășoară. Perioada de transmitere a proiectelor este 12-23 septembrie 2018. Din cele patru proiecte câștigătoare, un proiect va fi susţinut de către un tânăr fermier şi în cadrul Congresului Tinerilor Fermieri, eveniment organizat de către Grupul PPE în perioada 17-18 octombrie 2018, la Bruxelles, la una dintre cele 3 categorii și anume: ”Cel mai bun proiect”; ”Proiectul cel mai durabil” și ”Proiectul cel mai inovativ”.
”Rolul jucat de tinerii fermieri este esenţial pentru dezvoltarea sustenabilă a agriculturii. Tocmai de aceea, concursul <Tânăr român, fermier european!>, are ca scop sporirea vizibilității tinerilor fermieri care au ales să perfomeze în mediul rural din România şi identificarea activităţilor inovative, sustenabile şi cu o orientare corectă înspre piaţă precum și oferirea unui exemplu de bune practici pentru alți tineri care doresc să investească în agricultură”, a precizat europarlamentarul Daniel Buda. Persoanele interesate pot adresa întrebări la adresa: [email protected].

Sursa foto: timpolis.ro

Articolul precedentVernisaj la Muzeul de Artă „Ioan Sima”: ”În căutarea timpului trecut”
Articolul următorA fost aprobat proiectul de extindere al UPU-SMURD Zalău