Mai mulți locatari de pe strada 22 Decembrie 1989, din municipiul Zalău au fost evacuați, în zorii zilei de sâmbătă, din cauza unei avarii la o țeavă de gaz, provocată de un conducător auto.

 

Potrivit IPJ Sălaj, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că un autoturism, condus de un tânăr de 26 de ani din comuna Hereclean, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul parcat, pe care l-a proiectat într-o țeavă de alimentare cu gaz, avariind, totodată, gardul unui imobil.

„Având în vedere pericolul iminent datorat scurgerilor de gaze, perimetrul a fost asigurat cu bandă reflectorizantă, circulația interzisă în ambele sensuri, iar locatarii din zonă au fost evacuați.

Polițiștii au solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj și al unei echipe de intervenție a operatorului de distribuție a gazelor naturale, care a oprit scurgerea de gaze.

După ce pericolol a fost îndepărtat, a fost reluat traficul rutier.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentBilanțul accidentelor rutiere din weekend: 24 de morți și zeci de răniți
Articolul următorPoliția Română: Protejați-vă datele stocate pe dispozitivele electronice! Peste 120 de instrumente împotriva RANSOMWARE-ULUI, pe un singur site web