Astăzi, în intervalul orar 9.00-14.00, se vor efectua lucrări de înlocuire a şinei de cale ferată rupte la pasaj Bocşa, din judeţul Sălaj-DN 1F (E81), Km 74+936.

Intervenţia presupune închiderea totală a drumului DN 1F (E81) şi dirijarea traficului pe ruta ocolitoare: intersecţie Moiad DN 1F (E81) cu DJ 108F spre Şimleu Silvaniei-continuare pe DN 1F spre Hereclean- revenire pe DN 1F (E81).

Dirijarea traficului va fi asigurată de echipajele de poliţie din cadrul Serviciului Rutier, cu sprijinul colegilor din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Zalău şi a Secţiei 8 Poliţie Rurală Sărmăşag.

Recomandăm conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă şi să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în teren.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentDoi bărbaţi, din Zalău şi Jibou, depistaţi drogaţi la volan
Articolul următorBilanț coronavirus 1 februarie: 40.018 cazuri noi și 97 decese