Traian Băsescu a fost invitatul lui Laurențiu Botin în emisiunea „100%”, de la Realitatea PLUS. Fostul președinte a vorbit despre situația economică actuală, prezentând câteva diferențe între criza economică din 2008 și cea cauzată de SARS-CoV-2 în 2020.

Traian Băsescu: „Au scăzut mult comenzile, nu avem pentru cine produce. Bani sunt , forță de muncă este, doar comenzi nu sunt. Sunt diferențe față de criza din 2008-2009. Sistemul bancar este solid, sunt lichidități pe piață. Sunt două crize total diferite, cea din 2008 cu cea de coronavirus.”

Europarlamentarul PMP a remarcat și jocul politic pe care îl face PSD-ul în aceste zile.

Traian Băsescu: „În mod real puterea este la PSD, care face în momentul de față un joc perfid. Chiar susține PNL-ul în anumite situații. Dar este un joc de recâștigare a electoratului, de a câștiga un scor asemănător cu al PNL-ului la următoarele alegeri.Ciolacu joacă foarte bine acest rol de om înțelept. Cred că alegerile se vor face anul acesta.”

Fostul președinte a lăudat și eforturile Guvernului liberal în lupta cu pandemia.

Traian Băsescu: „În ceea ce privește starea de urgență, dacă aș fi fost la putere aș fi prleungit-o până la mijlocul lunii iunie, dar în general guvernul a procedat corect în gestionarea crizei. La Bruxelles se poartă mască în comisii. De la Nădlac până la Bruxelles nu am găsit un scaun să beau o cafea. Totul închis. Măsurile sunt foarte severe în toată Europa.”

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentArestări în dosarul „Volei Municipal Zalău”: Vasile și Daniela Coța, arestați preventiv pentru 30 de zile
Articolul următorLa Cadastru: de luni 25 mai, se reia accesul persoanelor interesate în arhive pentru consultarea cărților funciare vechi