Un reprezentant al A.J.V.P.S. Sălaj a sesizat un echipaj de jandarmerie cu privire la faptul că mai mulți pescari au un comportament suspect.
În urma verificărilor, trei bărbați cu vârste între 30 și 34 de ani, domiciliați în județul Cluj, au fost depistați în timp ce pescuiau prin metoda interzisă numită „greblare”.
Incidentul a avut loc duminică, 13 februarie, în jurul orei 17.00, pe malul drept al râului Someș, în apropierea localității Ciocmani.
În cauză, jandarmii au întocmit de acte de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 64, lit. „j”, din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, respectiv „pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”.
De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării: 3 undiţe cu mulinetă, 63 de plumbi cilindrici și 115 de ancore triple.
Actele de sesizare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor.
Sursa: Realitatea de Salaj