Trei elevi de la Colegiul Național ”Silvania” (CNS) Zalău s-au remarcat prin rezultate deosebite la Concursul Interliceal de Fizică  ”Top-Fiz”. Este vorba despre Nora Breje, elevă în  clasa a VII-a, profesori Ştefania Pop și  Florin Butușina– menţiune; Alexia Irina Tomole, elevă în clasa a VIII-a, profesor Faluvégi Ervin – menţiune și Bogdán Ágnes, clasa a XII-a, profesori László Judit și Ştefania Pop – menţiune. Concursul, aflat la a XXVIII-a ediţie s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute la CNS Zalău și a  adunat 79 de elevi de la cele mai prestigioase colegii din nord-vestul ţării: Colegiul Naţional “Silvania” din Zalău, Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” din Bistriţa, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Satu Mare, Colegiul Naţional “Emanoil Gojdu” din Oradea, Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai” din Baia Mare şi Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” din Cluj Napoca. Preşedintele comisiei de evaluare a fost profesorul universitar dr. Florea Uliu, de la Universitatea din Craiova, iar cel care a propus subiectele a fost profesorul  univiversitar dr. Mihail Sandu-  autorul mai multor culegeri de probleme de fizică, astronomie şi astrofizică.

Articolul precedentZălăuanca Diana Perneș – premiul III la Festivalul Național de Interpretare Vocală și Instrumentală ‘’Lira’’
Articolul următorRujeolă: Două cazuri noi au fost confirmate în Sălaj