Un sălăjean și un clujean au fost prinși băuți zdravăn la volan de către polițiștii din Sălaj. Ambii s-au ales cu dosare penale, iar bărbatul din Sălaj a fost reținut, fiindcă a refuzat prelevarea de probe biologice și avea permisul suspendat. 

 

Marți după-amiază, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliție Rurală Zalău au oprit pentru control un bărbat de 33 de ani din judeţul Sălaj, care circula cu autoturismul pe direcţia Doba – Dobrin.

Potrivit IPJ Sălaj, din verificările efectuate s-a stabilit faptul că şoferul avea dreptul de a conduce suspendat.

Testarea cu alcooltestul a evidenţiat o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a refuzat şi recoltarea de probe biologice.

În baza ordonanţei de reţinere, cel în cauză a fost reţinut de poliţişti şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea luării unei măsuri preventive.

Poliţiştii continuă cercetările pentru infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În seara aceleiași zile, pe Drumul Judeţean 108G, în localitatea Crasna, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 38 de ani din judeţul Cluj, care conducea autoturismul, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Etilotestul a indicat în cazul acestuia o valoare de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentO percheziție și patru controale efectuate de polițiștii sălăjeni la locuințele a cinci bărbați bănuiți că dețin ilegal arme! Ce au găsit oamenii legii
Articolul următorDoi tineri din Sălaj au ajuns la închisoare pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere