Un tânăr din Bobota s-a ales, la doar 19 ani, cu dosar penal pentru furt și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. 

Acesta a sustras o autoutilitară din fața locuinței unui șimleuan, fiind prins de oamenii legii în județul Bihor. Cel care a sesizat furtul a fost proprietarul autovehiculului. „Luni, 28 ianuarie 2019, în jurul orei 14.00, un bărbat a sesizat Poliția, prin apelul de urgență 112, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoutilitara din fața locuinței, din Șimleu Silvaniei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, Maria Cristea.

Potrivit sursei citate, la momentul comiterii faptei, mașina era închisă, dar neasigurată ( cheile erau in bord), iar în aceasta se aflau mai multe bunuri (truse de scule, flex, rotopercutor etc.).

Polițiștii sălăjeni au luat legătura cu polițiștii din județele limitrofe, autoutilitara fiind oprită pentru control în localitatea Biharia, judetul Bihor. La volan se afla un tânăr de 19 ani, din comuna Bobota, care nu poseda permis de conducere.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru furt și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Autoutilitara și bunurile au fost recuperate și urmează a fi restituite părții vătămate.

Articolul precedentPrefectura Sălaj, singura din țară care a atras fonduri europene
Articolul următorATOP Sălaj – o ”portiţă” legală pentru plata unor indemnizaţii. Printre beneficiari, membri PSD şi UDMR