În primele două luni ale acestui an, 13 șoferi au rămas fără permise de conducere pe șoselele din municipiul Zalău, pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor aflaţi în traversarea drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate. Din această cauză, trei accident grave au avut loc pe raza municipiului, două persoane pierzându-și viața, iar o a treia fiind grav rănită.

 

Neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public, prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului, se sancţionează conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 195/2002, cu 4-5 puncte amendă (580-725 lei) şi suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care comit această abatere, poliţiştii rutieri vor acţiona în trafic, folosind pentru filmare şi aparatura tehnică montată pe echipajele din dotare, a transmis IPJ Sălaj.

„Prima cauză generatoare de producere a accidentelor rutiere grave în municipiul Zalău este neacordarea priorităţii de trecere  pietonilor aflaţi în traversarea drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate.

Astfel, în perioada 1 ianuarie-28 februarie, poliţiştii au desfăşurat pe acest segment 31 de acţiuni, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, fiind reţinute tot atâtea permise de conducere.

De asemenea, în perioada de referinţă, din această cauză au fost înregistrate trei accidente de circulaţie grave, în urma cărora două persoane şi-au pierdut viaţa, iar o altă persoană a fost rănită grav”, a precizat Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

Potrivit sursei citate, începând din luna februarie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier desfăşoară zilnic acţiuni de impunere a legii, pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile nerespectării acestei prevederi legale.

Pentru a preveni astfel de evenimente, polițiștii sălăjeni recomandă conducătorilor auto să reducă viteza şi să conducă cu atenţie sporită în zona trecerilor pentru pietoni, să acorde întotdeauna prioritate pietonilor angajaţi în traversarea străzii în mod regulamentar şi să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere pentru a putea opri în siguranţă la trecerile pentru pietoni, subliniind totodată că, o atitudine preventivă în trafic îi poate feri de evenimente rutiere negative.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentMIERCURI, ora 18: Premierii care au condus România în ultimii 30 de ani. O radiografie marca Culisele Statului Paralel
Articolul următorPrelungirea stării de alertă, APROBATĂ în ședința de guvern. Ce măsuri se vor APLICA și DE CÂND