Previziuni Mercur în Balanță. Mercur va face o conjuncție cu Nodul Sud, ceea ce va duce la mai multe dezechilbre în comunicare. 

Mercur mai petrece câteva zile în semnul Balanței. Însă, de data aceasta, nu va fi un tranzit simplu. După directa participare în ecuația Eclipsei de Soare/Lunii Noi de pe 14 octombrie, planeta comunicării va face conjuncție cu Nodul Sud. Ceea ce înseamnă că va fi destul de dezechilibrat. 

Când planeta comunicării tranzitează semnul esteticului și al armoniei, putem spune că suntem încurajați să fim diplomați și sociabili. Dar și să evităm luarea unor decizii până nu ne asigurăm că ambele părți vor fi împăcate. Și indecizia poate fi considerată o decizie!

Berbec/ Ascendent în Berbec

În continuare, Mercur te obliga să iei decizii legate de parteneriatele în care te afli. Și atenție că nu este vorba doar de cele afective, ci și de cele profesionale. Poți păstra relațiile vechi, deja existente, dar cu siguranță în alți termeni. Și de data aceasta nu îți va fi ușor să îți impui limitele.  

Balanță/ Ascendent în Balanță

Tranzitul lui Mercur în semnul tău ar trebui să îți priască. Cel puțin din punct de vedere teoretic. Mintea îți merge, ai idei și comunici fără probleme. Dar, practic, s-ar putea să forțezi pe alții să decidă în locul tău. În continuare există riscul să treci de la o atitudine defensivă la una ofensivă și invers, chiar pe repede înainte. În următoarele zile s-ar putea să fii pus în fața unui ultimatum. 

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Cu Mercur în casa a 12-a, cea a izolării și a secretelor, care va face conjuncție cu Nodul Sud și Soarele, s-ar putea să decizi să abandonezi unele proiecte. Urmează câteva zile nemaipomenite pentru meditație, rugăciune și liniște. Încearcă să faci confidențe oricui. Discuțiile cu oamenii nepotriviți îți pot dăuna. Stai departe de bârfe! De aceea ar fi bine, să îți asculți intuiția.  

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Mercur se află, până pe 22 octombrie, în casa carierei și a statutului profesional. Discuțiile cu șefii vor duce la decizii importante. Pe moment, nu te vei simți la fel de sigur și încrezător în noile schimbări, dar în timp îți vei da seama că ai avut noroc. De asemenea, unii dintre voi vor fi puși în situația de a face alegeri. 

Sursă text: Astrosens

Articolul precedentLovitură pentru românii care folosesc aplicația WhatsApp. Din noiembrie, urmează o schimbare majoră
Articolul următorCum s-a transformat marea ieftinire în marea țeapă. Românii, păcăliți și la adaos și la cântar. Atenție la gramaj!