Pompierii din întreaga lume au marcat astăzi – 4 mai – Ziua Internațională a Pompierilor.

Ziua Internaţională a Pompierilor (International Firefighters’ Day – IFFD) este sărbătorită pe 4 mai. Acesta a fost instituită începând cu 4 ianuarie 1999, după propunerile transmise prin e-mail în întreaga lume, ca urmare a decesului a cinci pompieri în circumstanţe tragice într-un incendiu produs în Linton, Statul Victoria, Australia. Ziua de 4 mai este sărbătorită în mod tradiţional de pompieri în multe ţări europene, pentru că este ziua Sfântului Florian, patronul spiritual al pompierilor, potrivit www.firefightersday.org. Una dintre cele mai importante simboluri ale Zilei Internaţionale a Pompierilor este panglica în culorile roşu şi albastră. Aceasta panglică are exact cinci centimetri lungime şi un centimetru lăţime, cu două culori separate, unite în partea de sus. J.J. Edmonson locotenent de pompieri în Victoria a ales roşu şi albastru deoarece roşu semnifică elementul de foc în timp ce albastru ar reprezenta elementul de apă. O coincidenţă, roşu şi albastru sunt, de asemenea, culorile recunoscute la nivel mondial pentru a semnifica serviciile de urgenţă. Panglica este tradiţional purtată pe reverul hainelor, dar nu se limitează doar la acest loc. Unele persoane îl aplică pe luneta sau oglinda maşinii, pe pălării, la ferestre sau chiar le atârnă de copaci în peluza din fața casei.

Articolul precedentElev din Sălaj, în lotul național de informatică
Articolul următorPremii și mențiuni la Olimpiada de Religie, etapa națională