Rețeaua de iluminat public din municipiul Zalău va intra de anul viitor, mai exact din luna februarie 2019, într-un amplu proces de modernizare. Cel puțin asta susține municipalitatea, care în cadrul ultimei ședinței de Consiliu Local (CL) a aprobat un proiect în acest sens. Este vorba despre aprobarea participării Municipiului Zalău la proiectul ,,Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public din municipiul Zalău. Etapa I” și a bugetului aferent.

Proiectul este în valoare de aproximativ 23 de miliarde de lei și este inclus în cadrul ,,Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea Tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1- Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente și a utilizării energiei din resurse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”. Conform proiectului, perioada estimată pentru derularea lucrărilor este februarie 2019 – ianuarie 2020 și are ca obiective rețeaua subterană și înlocuirea stâlpilor existenți, lucrări care se vor realiza pe următoarele străzi: Avram Iancu, Simion Bărnuțiu, Voievod Gelu, Gheorghe Doja, Corneliu Coposu, Victor Deleu, Șoseaua Ocolitoare, Lt. Colonel. Pretorian, Ioan Nechita, Constantin Dobrogeanu-Gherea, 22 Decembrie, Mihai Viteazul și Tudor Vladimirescu. De asemenea, se vor înlocui actualele corpuri de iluminat aflate pe stâlpii existenți pe străzile: Aleea Turturelelor, Salcâmilor, Salamon Jozsef, Buday Nagy Antal, Cetății, Bujorilor, Moigradului, Porolissumul și Parc Pădure Brădet. Contribuția municipiului Zalău pentru realizarea acestei lucrări este de 661.194 lei, însă, în proiect, se prevede faptul că municipalitatea va acoperi eventualele costuri suplimentare ce vor apărea pe parcursul implementării proiectului.

Articolul precedentPatronii din Sălaj pun la bătaie 138 de joburi vacante
Articolul următorUn sălăjean a provocat un accident pe DN 13: O femeie a fost rănită