Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare meteorologică de precipitații moderate cantitativ – ploi. Atenționarea este valabilă în perioada 23 decembrie ora 14 – 25 decembrie ora 06, în vestul, nordul și centrul țării, inclusiv în județul Sălaj. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, vântul va continua să prezinte intensificări la munte, temporar cu rafale de 65…70 km/h, iar pe creste va depăși 80 km/h. Din a doua parte a zilei de luni, 24 decembrie, vântul se va intensifica și în zonele joase de relief, îndeosebi din sud-vestul, centrul și estul țării, cu viteze la rafală, în general de 50…55 km/h. Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, pe arii mai extinse începând din a doua parte a nopții de duminică spre luni, 23-24 decembrie, când în zonele joase de relief din vest, nord și centru se vor acumula 10…15 l/mp și izolat 25 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă. În zona de munte, treptat vor predomina ninsorile, iar pe parcursul zilei de luni (24 decembrie) în Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. În centrul, estul și sudul teritoriului, vor fi condiții pentru depuneri de polei, iar în noaptea de luni spre marți, 24-25 decembrie, se va forma ghețuș.