Detașamentul de pompieri Zalău din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) ”Porolissum” Sălaj, a fost solicitat să intervină vineri seara, 11 ianuarie, pentru a stinge două incendii izbucnite în municipiul Zalău. Prima intervenție a fost în jurul orei 18, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un container de gunoi situat pe strada Andrei Mureşanu. Cauza probabilă de incendiu a fost efectul termic al unei ţigări aprinse, aruncate la întâmplare în container;  au ars resturi menajere. Aproximativ o oră mai târziu, pompierii au intervenit pentru stingerea unui alt incendiu izbucnit la trei containere, situate pe bulevardul Mihai Viteazul, în zona Parcului central. Cauza probabilă de incendiu a fost utilizarea intenţionată a unei surse de aprindere, chibrituri, pentru a genera foc. Au ars resturi menajere, au fost deteriorate trei containere şi aproximativ 8 mp din acoperişul punctului de colectare a deşeurilor.

Articolul precedentPieton, rănit ușor într-o parcare din municipiu
Articolul următorVești bune pentru sălăjenii care fac naveta. Au fost introduse patru trenuri pe ruta Săcuieni Bihor-Sărmășag