Conducerea Partidului Social Democrat – Organizaţia Județeană Sălaj a decis joi, 7 martie, în cadrul şedinţei Comitetul Executiv, cooptarea în cadrului forului de conducere a doi noi vicepreşedinţi, aprobarea preşedintelui şi Biroului interimar al Organizaţiei locale a PSD Crişeni, precum şi completarea Comisiei Judeţene de Etică, Integritate şi Arbitraj.
Potrivit informațiilor făcute publice de reprezentanții formațiunii politice, cele două persoane care vor ocupa funcţiile de vicepreşedinte, în urma votului social-democraţilor sălăjeni, sunt deputatul Liviu Balint şi Gheorghe Ursente – consilier judeţean şi noul preşedinte al Organizaţiei Pensionarilor Social-Democraţi (OPSD).
Preşedinte interimar al Partidului Social Democrat – Organizaţia locală Crişeni a fost ales consilierul local Daniel Jecan, care va conduce organizaţia alături de vicepreşedinţii Ioan Şandor şi Aurel Baciu şi de secretarul Ioan Gheorghe Titea. Comisia de Etică, Integritate şi Arbitraj la nivel judeţean va fi condusă de Teodor Balajel, în urma retragerii, din motive medicale, a lui Victor Sturza.