Un incendiu de vegetație uscată, cu pericol de propagare la pădure, a avut loc vineri, 8 martie, la orele după-amiezii în localitatea Voivodeni, comuna Dragu, pe drumul spre mănăstire. Pentru stingerea flăcărilor a intervenit Garda de pompieri Hida și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Dragu. Potrivit reprezentanților ISU echipajele au ajuns în apropiere de zona incendiată și au început deplasarea pe jos. Incendiul a fost localizat.
De la începutul lunii martie, pompierii sălăjeni au acționat pentru stingerea zeci de incendii de vegetație uscată. Pe această cale pompierii reamintesc cetățenilor că utilizarea focului deschis pentru curățarea terenurilor în condiţii de vânt şi fără respectarea măsurilor obligatorii de protecţie favorizează propagarea incendiilor la locuințele oamenilor, proprietăți sau la fondul forestier. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 1.000 – 6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000 – 50.000 pentru persoane juridice. De asemenea, incendierile din ariile protejate constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
Pentru evitarea producerii acestor tipuri de evenimente, pompierii reamintesc următoarele măsuri de prevenire: utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă; realizarea arderii doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi; supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului, după terminarea activităţii; utilizarea focului deschis la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) este interzisă; asigurarea mijloacelor tehnice pentru stingerea de îndată a focului (rezervor cu apă, găleţi, lopată, sapă, cazma), atunci când acesta scapă de sub control; responsabilizarea adulţilor în ceea ce priveşte jocul copiilor cu focul şi accesul acestora la sursele de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz etc).

Articolul precedentSchimbări în conducerea PSD Sălaj: Doi vicepreședinți noi
Articolul următorDirecția de Asistență Socială și Protecția Copilului caută: psihologi, asistent social și educator. Posturile sunt scoase la concurs