Potrivit Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), www.unpr.ro, zece organizații patronale și corpuri profesionale ale județului Sălaj au aderat la proiectul propus de Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR), acela de coagulare a mișcării patronale din România.
Sălajul este al 14-lea județ unde reprezentanții mediului de afaceri și ai corpurilor profesionale au decis să-și unească forțele pentru a reprezenta cât mai eficient interesele membrilor lor.
Conform sursei citate, încurajați de prefectul Florin Florian, de subprefectul Alexandru Vegh și de reprezentanții unor instituții importante ale județului, Uniunea Națională a Patronatului Român -președinte Ioan Lucian, Camera de Comerț și Industrie Sălaj -director executiv Paul Morar, Confederația Patronatului Român, filiala Sălaj -președinte Vasile Petru Ciobanca, Baroul Sălaj -decan Bogdan Ilea, Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România – ANEVAR – președinte Dana Ababei, Ordinul Consilierilor Juridici din România, Colegiul Consilierilor Juridici Sălaj -decan Attila Losonczi, Corpul Național al Polițiștilor Sălaj -președinte Ioan Groza, Asociația Jurnaliștilor din Sălaj – președinte Daniel Săuca, Ordinul Arhitecților din România, Filiala Transilvania -președinte Daniela Maier și Colegiul Medicilor Dentiști Sălaj -(președinte Corin Penciuc) au semnat, în sala de videoconferințe a Prefecturii Sălaj, Acordul de parteneriat atât de așteptat de mediul de afaceri.
“Prin semnarea acestui Acord de parteneriat între 10 organizații patronale și corpuri profesionale, Sălajul se află în fruntea județelor cu cea mai importantă prezență pe lista semnatarilor”, a declarat Ioan Lucian, președintele UNPR.
“De săptămâna viitoare, stimați semnatari, instituția prefectului vă așteaptă la un parteneriat pe care ni-l dorim deosebit de productiv”, a declarat prefectul județului Sălaj, Florin Florian, prezent la eveniment.
sursa foto:www.unpr.ro