Din izolare la domiciliu au ajuns în carantină. Este vorba de patru persoane din județul Sălaj. 

În data de 11 aprilie 2020, ora 1.41, polițiștii au fost sesizați prin apelul de urgență 112, de către un tânăr de 22 de ani, din județul Sălaj, despre faptul că, în timp ce se afla în locuința concubinei sale, persoane necunoscute aruncă cu pietre pe acoperișul casei și sperie copiii.

„Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei. Este vorba despre un adolescent de 19 ani. Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 700 lei, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, provocare de scandal și adresarea de injurii la adresa reclamantului. Pentru nerespectarea prevederilor prevăzute în Ordonanțele Militare a mai fost sancționat și cu amendă în valoare de 2.000 de lei”, au precizat reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sălaj. 

Verificările efectuate de polițiști au stabilit că apelantul trebuia să respecte izolarea la domiciliu său, nu la adresa concubinei sale, unde a fost găsit, motiv pentru care a fost sancționat contraventional cu amendă în valoare de 10.000 de lei și plasat în carantină pe cheltuiala proprie, pentru o perioadă de 14 zile. De asemenea, fața de tânără și frații acesteia, dar și față de copilul lor, a fost dispusă măsura izolării la domiciliu.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au mai depistat trei persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu. Toate persoanele au fost sancționate contraventional cu amendă în valoare totală de 6.000 de lei și au fost plasate în carantină pe cheltuiala proprie.

Articolul precedentReținut pentru două infracțiuni de zădărnicire a combaterii bolilor
Articolul următorCOVID-19: Dosar penal pentru fals în declarații