În perioada stării de alertă, odată cu intrarea în vigoare a Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid concursurile de angajare în Primăria municipiul Zalău, în instituțiile și direcțiile subordonate, au fost suspendate. Concret au fost suspendate: concursul privind ocuparea funcției publice de consilier în cadrul Direcției Patrimoniu; concursul organizat pentru ocuparea unui post de consilier din cadrul Direcției de Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor Zalău – compartiment Evidența Persoanelor, dar și concursul de proiecte de management pentru Casa Municipală de Cultură, pentru perioada 2020-2024. Acesta din urmă vizează postul de manager la instituția de cultură precizată, aflată în subordinea Primăriei Zalău. De precizat este faptul că, în cursul lunilor martie, aprilie și mai, în timpul stării de urgență, Primăria municipiului Zalău a organizat concursuri pentru ocuparea posturilor de: paznic în cadrul Serviciului Administrativ (2 aprilie); auditor în cadrul Biroului audit (29 aprilie); consilier Direcția economică- Serviciul financiar contabilitate, buget (29 aprilie); administrator în cadrul Serviciului Administrativ (5 mai). ”Ținând cont de stadiul în care s-a aflat fiecare concurs la data suspendării, reluarea concursurilor pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor publice vacante se va comunica pe pagina de internet a instituției, după încetarea stării de alertă”, se precizează într-un comunicat emis de Primăria Zalău.