Un bărbat, care este acuzat că de procurorii sălăjeni că a sustras sume importante de bani din conturile destinate strângerii unor donații pentru un caz umanitar, a fost arestat preventiv vineri.

 

Concret, bărbatul este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (2 fapte și 10 acte materiale).

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, în 19 februarie 2021, inculpatul MFM a iniţiat conversaţii cu o femeie din Zalău (PMF), căreia i s-a recomandat ca fiind contabilul unui om de afaceri din Pipera, care ar fi dispus să o ajute cu o donaţie de 25.000 euro pentru fiica sa, care urma să fie supusă unei intervenţii chirurgicale, inculpatul având cunoştinţă despre aceasta ca urmare a unei campanii de colectare a fondurilor iniţiată de persoana vătămată. Profitând de vulnerabilitatea femeii, implicată direct în această campanie de strângere de fonduri, bărbatul a obţinut de la ea date personale ale titularului conturilor bancare în care se colectau donaţiile, pe care le-a valorificat, reuşind să acceseze ilegal sistemul informatic şi să dispună plata a 57.620 lei și a 600 euro din două conturi ale persoanei vătămate.

În urma măsurilor luate de organele de urmărire penală, s-a reuşit atât identificarea autorului într-un timp foarte scurt, cât şi recuperarea integrală a prejudiciului.

„În sarcina inculpatului s-a reținut și faptul că, prin modalităţi similare, a accesat ilegal sistemul informatic care gestiona contul persoanei vătămate CL, cont din care a efectuat plăţi neautorizate în valoare de 5.000 lei, această faptă fiind comisă în data de 9 februarie 2021”, a mai precizat sursa citată.

În data de 25 februarie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar a doua zi a fost dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Sălaj.

Cauza este instrumentată de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj – Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

 

În acest context, cetățenii sunt sfătuiți de către procurori să nu dea curs solicitărilor venite din partea unor persoane necunoscute, prin orice mijloace de comunicare, în cadrul cărora se solicită date cu caracter personal, date ale contului bancar, ale cardurilor deţinute, întrucât există riscul vulnerabilizării sistemului bancar cu consecinţa efectuării unor tranzacţii neautorizate din respectivele conturi şi cauzarea unor pagube consistente titularilor acestora.

 

 

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentBilanț CoVid-19, 28 februarie: 2.830 cazuri noi, 63 decese, 1.006 pacienți internați în ATI
Articolul următorPopulația generală se poate programa pentru vaccinare în martie