Înscrierile pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2018 au început de astăzi, 10 iulie. Elevii care nu au promovat examenul în prima sesiune sau în anii anteriori se pot înscrie pentru a susține din nou Bacalaureatul până vineri, 13 iulie. Examenele vor începe în 20 august, iar rezultatele vor fi afișate în maxim 15 zile.
Potrivit calendarului, în perioada 10 – 13 iulie are loc înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen, iar în 27 iulie este prevăzută înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe.
Rata generală de promovare a examenului de Bacalaureat după contestaţii, incluzând şi absolvenţii din promoţiile anterioare, este de 69,7 la sută, în creştere de la 67,7 la sută, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). În medie, după reevaluarea lucrărilor contestate, notele au fost modificate cu până la 0,5 puncte.
În Sălaj, după afișarea rezultatelor finale, rata de promovare este de 62,83 la sută.
Ceea ce face ca din numărul de 1.812 elevi sălăjeni înscriși (1.649 prezenți) la Bac, 776 vor putea participa la cea de-a doua sesiune din acest an a examenului de Bacalaureat.
foto Monitorul de Cluj