ACCIDENT GRAV pe DN1H, între Hereclean și Vârșolț! O persoană a decedat, iar alte patru au fost rănite

ACCIDENT GRAV pe DN1H, între Hereclean și Vârșolț! O persoană a decedat, iar alte patru au fost rănite
Un accident grav de circulație a avut loc pe Drumul Național 1H, în urma căruia o tânără și-a pierdut
Un accident grav de circulație a avut loc pe Drumul Național 1H, în urma căruia o tânără și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că un tânăr de 29 de ani, din comuna Vârșolț, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Național 1H, între localitățile Hereclean și Vârșolț, din cauza neadaptarii vitezei de deplasare la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, într-o curbă la dreapta a derapat, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr din Zalău.În urma impactului a rezultat decesul unei tinere de 22 de ani, pasageră în mașina condusă de șoferul din Vârșolț, și rănirea altor patru, dintre care cei doi șoferi și doi pasageri din cealaltă mașină.Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.Sursa: Realitatea de Salaj
Citește și:
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
- 17:50 - Trump amenință că SUA ar putea abandona deblocarea Strâmtorii Ormuz, după refuzul aliaților NATO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











