Sesiunea 2019 a concursului de admitere în magistratură se desfășoară în luna iunie, fiind vacante 48 de posturi de judecător şi 34 de procurori. Din cei peste 1.100 de candidaţi înscrişi şi validaţi pentru participarea la concurs, 14 sunt din judeţul Sălaj, opt dintre ei pentru posturile de judecător.

Concursul este organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii. Prima probă este în 2 iunie, cea scrisă – eliminatorie.

S-au putut înscrie persoanele licenţiate în drept, cu vechime în specialitate de cel puţin 5 ani. În 2 iunie este proba scrisă eliminatorie, test grilă cu 100 de întrebări, câte 25 din drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal. Fiecare răspuns corect valorează un punct şi sunt declaraţi admişi candidaţii care au obţinut minimum 70 de puncte, echivalentul notei 7.

În 16 iunie este testul grilă de verificare a raţionamentului logic – 100 de întrebări la care se punctează răspunsurile şi 20 de întrebări supuse pretestării în condiţii de concurs, ale căror răspunsuri nu se punctează. În această etapă intră candidaţii admişi la testul grilă anterior, de verificare a cunoştinţelor juridice. Vor fi admişi candidaţii care răspund corect la minimum 30 de întrebări din cele 100 care se punctează.

Nota la prima etapă se calculează astfel: 70 la sută – testul grilă de verificare a cunoştinţelor juridice şi 30 la sută – testul grilă de verificare a raţionamentului logic.

Sunt admişi în etapa a II-a, în ordine descrescătoare a notelor, candidaţii în limita numărului dublu de locuri scoase la concurs dacă acesta este mai mare de 100.

A doua etapă de examen este interviul, programat în perioada 28 iunie – 5 iulie, care constă în elaborarea în scris a unei analize cu privire la subiectul extras de către candidat şi susţinerea orală a acestuia şi analiza orală a unei speţe cu elemente de etică specifice profesiei. Nota minimă de promovare a interviului este 7.

Nota de la concurs se calculează prin suma notelor de la cele două etape, în care 75 la sută este luată în considerare nota de la prima etapă şi 25 la sută interviul.

Articolul precedentZeci de șoferi băuți, prinși pe drumurile județului Sălaj
Articolul următorLa Pericei, în această dimineaţă: un tânăr şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier