”Nu-i prost cine cere, prost e cine dă!”. Aceasta a fost una din reacţiile consilierului judeţean Adrian Margin cu privire la un proiect de hotărâre supus aprobării în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Judeţean (CJ) Sălaj, prin care peste 242.000 de lei, bani din bugetul judeţului, au ajuns la zeci de parohii, mănăstiri şi asociaţii pentru organizarea unor activităţi sportive şi reacreative. ”Majoritatea banilor merg, din păcate, pentru acțiuni de prozelitism religios, iar asta nu mi se pare normal. Parohiile, indiferent de cult, au devenit, mai nou, și organizatori de competiții sportive. Oare e în regulă ca banii să meargă, preponderent, spre biserici sau ar trebui să alocați doar celor care știu să folosească eficient acești bani – asociații, cluburi sportive etc. Respectăm fiecare biserică, fiecare cult, dar nu credem că ar trebui să suportăm din bani publici acțiuni de evanghelizare, cu caracter pur confesional”, a declarat Adrian Margin, consilier județean al PNL Sălaj în cadrul şedinţei de CJ de luni – 24 iunie. Este vorba despre proiectul privind repartizarea sumelor în cadrul ”Programului anual propriu pentru acordarea de finanţări nerambursabile alocate de la bugetul Judeţului Sălaj pentru activităţi non-profit de interes judeţean pentru sport, tineret şi recreative”. Suma alocată în acest program a fost de 300.000 de lei şi a putut fi accesată pe baza unui concurs de proiecte la care au participat persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial, care funcţionează în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii cu modificările şi completările ulterioare sau cultele religioase recunoscute conform legii şi care au îndeplinit condiţiile prevăzute în ”Program şi în Ghidul solicitantului”. Solicitările au putut fi depuse la autoritatea finanţatoare, respectiv CJ Sălaj, în perioada 2- 31 mai. Aplicaţiile depuse pentru obţinerea finanţării au fosta analizate şi verificate de Comisia de evaluare şi selecţionare, comisie stabilită prin dispoziţia preşedintelui CJ Sălaj.
Cei mai mulţi bani, la parohii
Astfel, până la finalul lunii mai, au fost depuse 43 de cereri. Dintre acestea, 42 au fost declarate eligibile: cinci pentru domeniul sportiv şi 37 pentru domeniul tineret şi recreative. O cerere de finanţare a fost retrasă de asociaţia deponentă pe motivul dublei cereri. Prin urmare, în urma analizării cererilor depuse, comisia declarat eligibile 42 de dosare cu o valoare totală a proiectelor de 295.855 de lei, care au întrunit condiţiile specificate prin ghidul solicitantului, suma totală solicitată fiind de 242.965 de lei. Banii au ajuns la: Parohia Reformată Nuşfalău, Parohia Reformată Zalău Dumbrava; Asociaţia Culturală ”Pro-Com” Şamşud; Parohia Reformată Zalău Brădet; Parohia Reformată Cehu Silvaniei; Protopopiatul Reformat Zalău; Parohia Ortodoxă Chieşd; Parohia Reformată Borla; Parohia Reformată Panic; Protopopiatul Reformat Şimleu Silvaniei;Parohia Reformată Gârceiu; Parohia Reformată Ulciug; Mănăstirea Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul; Asociaţia ”Inimioare fericite”; Parohia Reformată Jebuc; Parohia Ortodoxă Romană Zalău ”Porolissum” – Biserica Pogorârea Duhului Sfânt; Parohia Ortodoxă Sighetu Silvaniei; Fundaţia Culturală Pro-Camăr; Fundaţia ”God True Love”; Parohia Reformată Deja; Parohia Reformată Zăuan; Asociaţia ”Karaszfanband”; Asociaţia Culturală ”Szilagy Tarsasag”; Asociaţia ”Cununa Meseşului”; Parohia Ortodoxă Gârceiu; Consiliul Consultativ al Tinerilor din Sălaj; Parohia Reformată Crasna;Parohia Ortodoxă Surduc; Asociaţia Colegiul Naţional ”Silvania”; Asociaţia ”Fiii satului Peceiu”; Parohia Reformată Archid ; Asociaţia ”Copiii noştri”; Parohia Ortodoxă Herecelan; Asociaţia ”Filantropia Porolissum”; Asociaţia ”Pro Archid”; Asociaţia Culturală ”Zsobokert” Jebucu; Asociaţia ”Pro Tenis” Şimleu Silvaniei; Clubul sportiv Alegria; Asociaţia Sportivă ”Kemer” Camăr; Asociaţia Sportivă ”Măgura” Buciumi şi Asociaţia ”Kaf”.