De la încheierea campaniei electorale şi până în prezent, la IPJ Sălaj au fost înregistrate opt sesizări referitoare la posibile contravenţii sau infracţiuni.

 

Din verificările efectuate, în trei cazuri au fost întocmite dosare penale. Dintre acestea, un dosar a fost întocmit pentru fals intelectual și instigare la fals intelectual, unul pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi unul de coruperea alegătorilor.

În alte două cazuri, poliţiştii au aplicat două sancţiuni contravenţionale, una pentru continuarea propagandei electorale pe o reţea de socializare şi una pentru fotografierea buletinului de vot de către alegător în timpul exercitării dreptului la vot.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne desfăşoară în continuare activităţi în sistem integrat pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiţii de siguranţă şi pentru a verifica şi sancţiona cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale au fost asigurate rezerve și echipe operative, pregătite să intervină. Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112!„, transmit reprezentanții IPJ Sălaj

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentBiroul Electoral Central a respins solicitarea de prelungire a procesului de votare după ora 21.00
Articolul următorALEGERI LOCALE 2020 – EXIT POLL AVANGARDE la Realitatea PLUS și Realitatea.net. Nicușor Dan a câștigat Capitala