Zălăuanca Alice Ghile, elevă a Liceului de Artă “Ioan Sima” Zalău, a dovedit încă o dată că este o interpretă extrem de talentată. Aceasta a obținut “Trofeul de aur” – la Festivalul de muzică ușoară pentru copii “Ursulețul de Aur” desfășurat în perioada 2-6 iulie în Baia Mare.
Festivalul, aflat la a 35-a ediție, în organizarea Ministerului Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Maramureș și Palatul Copiilor Maramureș, este un festival dedicat copiilor și adolescenților desfășurat pe mai multe categorii de vârstă și secțiuni. Juriul a fost format din Paula Seling, Horia Moculescu, Doina Bentu, Nora Denes și muzicieni din străinătate care au ales să acorde trofeul festivalului zălăuancei Alice Ghile. Aceasta a impresionat prin prestația sa nu doar juriul, ci și spectatorii veniți din toate colțurile țării și din străinătate.
De precizat este faptul că, pe parcursul celor 35 de ediţii a “Festivalului Ursuleţul de Aur“ au urcat pe scena de concurs peste 8.000 de interpreţi din întreaga ţară, copii și adolescenți, cu vârsta între 5 şi 18 ani. Zălăuanca are un palmares impresionant în urma participării la diferite concursuri de interpretare desfășurate în țară: “Delfinul de Aur“ , “Mamaia Copiilor“, “November Music Fest“, “Dor de cântec şi de joc”, “Cântec, joc şi voie bună” și foarte multe alte festivaluri de la care întotdeauna s-a întors acasă, la Zalău, cu diplome, premii și trofee.
“Dragii mei prieteni, ieri am fost la ultimul festival din această vară, Ursulețul de Aur, unde am obținut Trofeul de Aur al acestui concurs minunat.
Însă, nu am plecat doar cu atât! Am mai câștigat noi prieteni și ocazia să cunosc oameni minunați! “, a scris Alice Ghile pe pagina sa de facebook.