Polițiștii Biroului Rutier au desfăşurat timp de două zile  mai multe acţiuni, în municipiul Zalău, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi siguranţa traficului rutier.  Au fost aplicate aproape 90 de sancțiuni, în valoare de peste 23.000 lei, și au fost reţinute 12 permise de conducere.

 

În perioada 8-9 ianuarie, poliţiştii au fost prezenţi în teren, scopul fiind acela de a preveni evenimentele rutiere grave şi de a fluidiza traficul rutier în zonele aglomerate.

Potrivit IPJ Sălaj, pentru abaterile constatate au fost aplicate 88 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 20 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 11 pentru nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni, 11 pentru nepurtarea centurii de siguranţă, cinci pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric, o sancţiune pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, iar diferenţa au făcut obiectul altor abateri.

Valoarea totală a sancţiunilor este de 23.490 lei.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 12 permise de conducere, dintre care cinci pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric, două pentru depăşire neregulamentară, unul pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, diferenţa fiind reţinute pentru alte abateri de la normele rutiere.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentBilanț coronavirus 11 ianuarie: 8.861 cazuri noi și 43 decese
Articolul următorMajorate întrerupte de polițiștii zălăuani! Administratorul localului în care au fost organizate evenimentele, amendat