O donație în sumă de 34.500 de lei a fost realizată de Asociația ”Clubul Monarhiștilor Clujeni” către Parohia Greco-Catolică din Bădăcin – care deține în proprietate Casa Memorială „Iuliu Maniu”. Suma provine în urma spectacolului omagial-filantropic “Centenar 2018. Iuliu Maniu – Întoarcerea Acasă” (vânzare bilete și donații) , organizat de asociația precizată. Marți, 30 octombrie 2018, suma a fost plătită Parohiei Greco-Catolice din Bădăcin pentru continuarea lucrărilor de restaurare a casei memoriale ”Iuliu Maniu”. La spectacolul de la Cluj au luat parte 20 de bădăcinani, dar şi sălăjeni care locuiesc în Cluj-Napoca.
”Mulţumim participanţilor la evenimentul de sâmbătă, 27 octombrie, pentru că prin biletele cumpărate şi donaţiile financiare realizate au contribuit esenţial la realizarea dimensiunii filantropice a proiectului. Realizarea proiectului Centenar 2018. Iuliu Maniu – Întoarcerea Acasă ne-a prilejuit şi o întâlnire cu un om special a cărui putere de a deturna fatalitatea pierzaniei pleacă din seriozitate, înţelepciune, perseverenţă, răbdare. Omul acesta este Cristian Borz, preotul greco-catolic din Bădăcin. Într-adevăr, dacă astăzi, în cazul Casei Iuliu Maniu, nu vorbim despre pânze de paianjen, moloz şi ruine, ci despre o construcţie care are toate şansele să fie redată funcţiunilor testamentare dorite de către Sfinxul din Bădăcin, meritul îi aparţine în mare măsură părintelui Borz”, au precizat Cornel Juriu şi Călin Roşu reprezentanţii Asociației Clubului Monarhiștilor Clujeni.
Iniţiatorul şi susţinătorul proiectului de reabilitare a Casei Memoriale Iuliu Maniu salută inițiativa Asociaţiei „Clubul Monarhiştilor Clujeni” de a organiza în săptămâna 24-27 octombrie 2018 la Cluj-Napoca o serie de activități dedicate memoriei lui Iuliu Maniu: expoziţia „Iuliu Maniu” de la Biblioteca Centrale Universitară „Lucian Blaga” din Cluj, simpozionul „Iuliu Maniu” – Artizanul Marii Uniri de la 1918 care s-a desfășurat tot în cadrul Bibliotecii Central Universitare și spectacolul caritativ „Centenar 2018. Iuliu Maniu – Întoarcerea acasă” în care au evoluat cunoscutul interpret Grigore Leșe și Corala Regală Transilvană.
”Asociaţia Clubul Monarhiştilor Clujeni nu este la prima inițiativă de acest fel, anul trecut, în timp ce se desfășurau lucrările la acoperișul casei Maniu ne-au sprijinit cu material lemnos pentru refacerea planșeului peste parter. Fodurile care s-au adunat în urma spectacolului caritabil de sâmbătă, 27 octombrie, ne vor ajuta să mai facem un pas în definitivarea lucrărilor de reabilitarea la Casa Memorială Iuliu Maniu”, a precizat preotul Borz.