De la începutul  lunii în curs, la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) Zalău din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Zalău au ajuns nu mai puțin de șase persoane intoxicate ca urmare a consumului de ciuperci. Din fericire, doar una singură, o femeie în vârstă de 78 de ani din localitatea Văleni, comuna Cristol,ț a fost internată pentru tratament de specialitate, iar celelalte cinci nu au necesitat internare fiind supuse unor spălături gastrice la UPU. Specialiștii spun că ciupercile au o valoare nutritivă ridicată motiv pentru care au fost consumate din cele mai vechi timpuri. Pe lângă ciupercile comestibile se cunosc şi cel puţin 50 de specii toxice, maximul de incidenţă al intoxicaţiilor înregistrându-se în perioada iulie-septembrie. Intoxicaţia cu ciuperci este cauzată de toxinele secretate de acestea, care sunt extrem de agresive pentru organism, putând determina de multe ori decesul. Gravitatea intoxicaţiei depinde de specia şi cantitatea de ciuperci consumată, dar şi de momentul apariţiei simptomatologiei – cu cât simptomele apar mai rapid după ingestie, cu atât intoxicaţia este mai gravă.
 

Recomandări

Pentru a preveni apariţia unor astfel de intoxicaţii se recomandă: evitarea consumului de ciuperci (bureţi) de la comercianţi care nu pot face dovada avizului fito-sanitar și evitarea culegerii și a consumului de ciuperci din pădure din pădure, chiar dacă le cunoaşteţi că sunt comestibile, deoarece multe ciuperci comestibile din flora spontană a ţării noastre au suferit mutaţii devenind otrăvitoare.Întrucât copiii cu vârste mici sunt mai sensibili decât adulţii şi pot face forme de intoxicaţii foarte grave, chiar letale, nu trebuie hrăniţi cu mâncăruri pe bază de ciuperci. În general, intoxicaţiile cu ciuperci se caracterizează prin tulburări digestive: greţuri, vărsături, dureri de stomac, diaree, hepatită acută toxică şi insuficienţă hepatică; tulburări neurosenzoriale: mioză (micşorarea pupilelor) sau midriază (dilatarea pupilelor), agitaţie, dezorientare temporo-spaţială, confuzie, delir, halucinaţii vizuale şi auditive, convulsii, comă; tulburări cardiovasculare: bradicardie sau tahicardie, hipoten-siune arterială sau hipertensiune arterială; tulburări hidroelectrolitice, cu risc de deshidratare severă la copii şi vârstnici; tulburări renale: insuficienţă renală funcţională sau organică; simptome generale: frisoane, febră, transpiraţii, uscăciunea mucoaselor sau dimpotrivă hipersecreţie salivară şi renală. Gravitatea intoxicaţiilor cu ciuperci este dată în special de insuficienţa hepatică fulminantă şi insuficienţa renală care duc frecvent la deces. Având în vedere că este posibilă o evoluţie gravă, uneori letală a bolii, intoxicaţia cu ciuperci trebuie considerată o urgenţă medicală majoră, fiind obligatorie apelarea numărului de urgenţă 112 şi prezentarea imediată într-un serviciu medical de urgenţă.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 3. Prosop marca MARICA ™
Articolul următorCovid -19 în Sălaj: 28 de persoane în carantină și 1874 în autoizolare la domiciliu