Cele cinci femei de etnie rromă care au furat zilele trecute, din locuința unui bărbat din localitatea Crișeni, au fost arestate preventiv pentru o perioadă de 30 zile. Soluția a fost pronunțată în cursul zilei de ieri, 6 iunie și nu este definitivă. Poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Reamintim că în cursul zilei de marți, 4 iunie, 2019, Poliția a fost sesizată, prin apel la 112, despre furtul sumei de 50.000 lei și 100 euro din locuința unui bărbat din localitatea Gârcei, comuna Crișeni. „Sesizarea se referea la un autoturism, în care se aflau patru femei de etnie rromă, care a oprit în fața casei bărbatului și au ridicat capota, sub pretext că au nevoie de apă la motor.  Bărbatul s-a dus la fântână cu una dintre femei, în timp ce o alta a intrat în casă de unde a furat suma de bani. Autovehiculul a fost dat în atenție la nivel national”, au explicat reprezentanții Poliției Sălaj.

Potrivit acestora, prezența în trafic a mașinii a fost sesizată de către un agent de poliție din cadrul IPJ Sibiu, aflat în timpul liber pe raza localității Călinești, județul Vâlcea. Polițistul a pornit în urmărirea autovehiculului, apelând, în același timp, numărul unic de urgență 112. Mașina a fost oprită în orașul Călimănești, de către polițiști din cadrul IPJ Vâlcea.

În urma verificărilor s-a constatat că în mașină se aflau cinci persoane de etnie rromă, toate femei, iar în urma controlului efectuat în interiorul autovehiculului, au fost identificate sumele de bani sustrase, precum și alte bunuri.

 

Articolul precedentAptă de muncă, o femeie din Sălaj s-a dus tocmai în Bistrița… să cerșească
Articolul următorPompierii, chemaţi să înlăture bucăţi de sticlă spartă din geamurile unei clădiri