După aproape trei luni și jumătate de arest peventiv, și ceilalți doi autori ai jafului de la bijuteria din Zalău au fost plasați în arest la domiciliu. 

Soluția a fost pronunțată, în urmă cu două zile, de magistrații Judecătoriei Zalău, cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.

Reamintim că jaful a avut loc în 19 martie, în jurul orei 17:30. Două persoane necunoscute, înarmate cu un pistol, au intrat într-un magazin de bijuterii situat în zona centrală a municipiului Zalău. Unul dintre hoți ar fi imobilizat-o pe angajata magazinului, în timp ce al doilea a furat mai multe bijuterii. Totul a durat doar câteva minute, firma de pază ajungând rapid la locul incidentului.

Potrivit polițiștilor sălăjeni, trei tineri, cu vârste cuprinse între 22 și 26 de ani, din județele Satu Mare și Constanța, bănuiți de comiterea jafului, au fost interceptați în noaptea de 28 spre 29 martie în punctul de trecere al frontierei Urziceni – Satu Mare, în momentul în care intenționau să părăsească teritoriul României. În cursul zilei de vineri, 29 martie, au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

După două luni de arest preventiv, la finalul lunii mai, unul dintre tineri, sătmăreanul Romeo Kulcsar, era plasat în arest la domiciliu, în timp ce, ceilalți doi, Crăciun Marian și Gal Raul, rămâneau în arest preventiv.

Articolul precedentConsilierii locali ai PNL avertizează: ”Incompetența PSD duce Zalăul la subdezvoltare”
Articolul următorTrei zălăuani, scutiţi de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale