Reprezentanții Partidului Național Liberal (PNL), respectiv grupul consilierilor locali ai PNL Zalău, critică conducerea orașului. Într-un comunicat de presă, reprezentanții PNL în Consiliul Local (CL) Zalău precizează faptul că atunci când vine vorba despre dezvoltarea Zalăului, cifrele arată dezastruos. ”Impostura și incompetența conducerii PSD-iste a Primăriei Municipiului Zalău încep să fie evidente, iar Ciunt , Bălăjel & Co. nu se mai pot ascunde după sloganuri demne de epoca <<socialismului multilateral dezvoltat>>. Cifrele nu mint și arată dezastruos ! Execuția bugetară pentru prima jumătate a acestui an relevă că la secțiunea Dezvoltare s-au realizat doar 10,7 la sută din veniturile propuse. Când vine vorba de fonduri europene situația e și mai drastică – executivul PSD-ist a reușit să atragă doar 5,7 la sută din targetul propus pentru acest an”, se arată în comunicat.

Salvarea bugetului: din banii zălăuanilor – taxe și impozite

Potrivit sursei citate, dacă la Dezvoltare dezastrul e evident, fondurile destinate secțiunii de funcționare devoalează o altă situație îngrijorătoare – la anumite capitole, precum deszăpezire, întreținere spații verzi, salubrizare a fost cheltuit aproape tot bugetul propus pentru acest an (și asta în șase luni), fiind incert ce se va întâmpla în a doua parte a acestui an. ”De altfel, dezastrul bugetar cauzat de colegii PSD-iști din Guvern ai domnilor Ciunt și Bălăjel a fost confirmat și de angajații Primăriei, care ne-au transmis că viitorul este unul pesimist pentru administrațiile locale din România. Salvarea bugetului de funcționare a venit din banii zălăuanilor – încasările din taxele și impozitele pe proprietate fiind de 78,7 la sută. Dat fiind cele arătate anterior, consilierii municipali ai #PNLZALĂU s-au abținut de la votul execuției bugetare. Astfel, lipsiți de banii pe care i-au găsit în buget când au ajuns la Primărie și fără pomeni electorale de la nefastul Guvern Dăncilă, PSD-iștii de la Primăria Zalău ne demonstrează că nu sunt capabili să administreze un municipiu, iar despre proiecte de anvergură nici nu poate fi vorba, atâta vreme cât Ciunt va rămâne la conducerea administrației municipale”, au precizat consilierii locali ai PNL Zalău.

Articolul precedentPanică în blocul Gulliver. Cinci persoane, printre care și un copil, blocate în lift
Articolul următorAutorii jafului de la bijuteria din Zalău, plasați în arest la domiciliu