Conducătorii auto care nu-și echipează autovehiculele cu anvelope de iarnă riscă amenzi cuprinse între 1.305 lei și 2.900 lei și se reține certificatul de înmatriculare. 

„Dacă ești șofer și vrei să circuli pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, nu pleca la drum fără anvelope de iarnă. Și asta pentru că riști să fii sancționat”, atenționează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Conform Codului Rutier, șoferii sunt obligați să aibă autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă de fiecare dată când conduc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. Este o măsură care trebuie respectată în funcție de condițiile meteo și nu doar într-o anumită perioadă a anului. „Reamintim conducătorilor auto că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone, trebuie echipate cu dispozitive omologate antiderapante”, a mai precizat sursa citată.

De asemenea, înainte de a porni la drum polițiștii sălăjeni recomandă șoferilor să se informeze cu privire la condițiile meteo pe traseul pe care îl aleg.

Articolul precedentProiect de peste 355 de milioane de euro în județele Sălaj și Cluj. S-a semnat contractul de finanțare
Articolul următorLa Centrul de Cultură și Artă: concert de colinde „Sus la poarta cerului”