Cei peste 500 de elevi sălăjeni care au depus contestaţii la examenul de Bacalaureat vor afla, în cursul zilei de luni, 9 iulie, rezultatele finale.

În Sălaj, în sesiunea iunie-iulie 2018, în urma afişării primelor rezultate ale Examenului de Bacalaurea, 573 de candidaţi, din totalul celor 1.649 prezenţi, au depus contestaţii, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sălaj. Soluţionarea contestaţilor s-a făcut într-un alt judeţ decât judeţul în care s-a corectat iniţial.

În acest an, rezultatele obţinute de absolvenţii de liceu din judeţ au fost mai slabe comparativ cu cele de anul trecut, procentul de promovabilitate fiind de 61,92 la sută faţă de 70,86 la sută, cât a fost cel din 2017. Cu acest procent, Sălajul a fost cel mai slab judeţ din regiune.

 

 

Articolul precedentADMITERE LICEU Sălaj: Astăzi se afişează primele rezultate
Articolul următorTITULARIZARE 2018 SĂLAJ: Candidaţii află azi în ce sală vor susţine examenul