Un bărbat din Cehul Silvaniei a ajuns luni, după gratii, sub acuzația de tentativă de omor, după ce l-a lovit cu toporul în zona capului și a mâinilor pe un alt bărbat. Victima a ajuns în stare gravă la spital.
Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, incidentul s-a produs luni, pe fondul consumului de alcool.
„În sarcina inculpatului s-a reținut faptul că în data de 9 mai 2021, în timp ce se afla în propria locuință din localitatea Cehu Silvaniei, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat victimei D.A., aflată la domiciliul inculpatului, mai multe lovituri cu toporul în zona capului și a membrelor superioare. În urma leziunilor suferite persoana vătămată a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Zalău în vederea acordării de îngrijiri medicale”, precizează anchetatorii.
Agresorul a fost reținut în aceeași zi, iar marți a fost dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, care a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Sălaj.
Sursa: Realitatea de Salaj